… m-aş opri putin asupra minciunii… mai bine zis asupra unor forme de modelare a adevărului care salvează, măcar pentru noi înşine, aparenţa că nu minţim şi că rămânem credincioşi adevărului!
… mai întâi avem distorsionarea adevărului!… pentru că şi adevărul ăsta, e el unul singur dar are nuanţe (de cele mai multe ori nuanţe de gri, la fel ca dragostea) şi nu putem avea pretenţia să fie totul chiar atât de simplu… este adevărat că distorsionarea asta nu-i chiar o minciună, ci o considerăm doar o ajustare circumstanţială a realităţii… uneori este atât de complicat încât considerăm că-i mai simplu… să complicăm şi mai tare!… moment în care relevăm un adevăr bine… modelat!
… sunt adevăruri pe care nu le putem rosti… din felurite motive… de teamă sau lipsă de curaj, din nehotărâre sau comoditate, poate chiar de milă pentru suferinţa care ar provoca-o… şi atunci evităm să le formulăm!… nu minţim, decât în măsura în care adevărul oricum a trecut prin fază de la punctul anterior… din punct de vedere moral (şi cum ce-i moral ne preocupă cel mai mult!) evităm minciuna, evităm adevărul, evităm deznodământul… îi lăsăm pe ceilalţi să înţeleagă realitatea (dacă-i duce capul sau dacă sunt pregătiţi să o accepte) şi ne conservăm echilibrul propriu…
… în cele din urmă, cum adevăr absolut nu există, este normal ca nici minciună imorală să nu existe… există doar realitatea relevată în culori care să ne păstreze liniştea!
… ar mai fi ceva… de ce minciuna e de genul feminin iar adevărul e neutru?… şi mai ales, de ce adevărul are plural? q.e.d.
Elisa Precup