“Cea mai eficientă educație pentru un copil constă în joaca lui cu lucruri frumoase.”
Platon
„Şcoala altfel” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna altfel” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Copii sunt veseli, dornici de a participa la orice acţiune, de a experimenta sau exersa, profesorii sunt dispuşi să socializeze cu elevii lor, într-un context non-formal, atipic pentru învăţământul românesc, dar inovator, destins, prielnic pentru cunoaştere şi fixarea unor relaţii „poate mai umane” decât se pot stabili în cadrul unei ore de curs.
În data de 25.04.2023, elevii clasei a IV a de la Școala Gimnazială numărul 1 din Cornetu au răspuns prezent la excursia organizată în zona Câmpulung. Doamna învățătoare a ales trei obiective cu mare însemnătate istorică și culturală.
Prima oprire Mânăstirea Dealu.
Este una dintre marile vechi manastiri ale tarii noastre. Manastirea de maici de la Dealu se afla in localitatea Viforata, comuna Aninoasa, la sase kilometri in nord-vestul localitatii Targoviste, pe un deal din preajma cursului Ialomitei.
Daca ajungi in asa-numita “Vale a Voievozilor”, de langa Targoviste, si incepi sa urci dealul aparut in cale, dupa o vreme, trecand pe sub un portal de clopotnita, te vei afla fata in fata cu silueta stranie si impunatoare a bisericii Manastirii Dealu, ctitorie a domnitorului Radu cel Mare. Prima biserica de pe acest loc dateaza de la sfarsitul secolului al XIV-lea sau inceputul celui de al XV-lea, din timpul domnitorului Mircea cel Batran. Pe locul acesteia, domnitorul Radu cel Mare (1495-1508) construieste o prea mareata biserica din caramida placata cu piatra si impodobita in chip deosebit. Aceasta avea sa fie luata drept model de catre urmasul lui Radu, Neagoe Basarab (1512-1521), atunci cand a ridicat biserica episcopala din Curtea de Arges.
Biserica de la Manastirea Dealu este cea mai mare necropola domneasca din tara.
Manastirea Dealu exista deja la 17 noiembrie 1431, cand Alexandru Voda Aldea ii face danie doua sate, Alexeni si Razvad, pentru pomenirea lui Mircea cel Batran, tatal si prezumtivul ctitor.
La 28 martie 1451, Vladislav al II-lea intarea manastirii alte 3 jumatati de sate, precum si muntele Brateiul, ceea ce dovedeste ca, inca din aceasta vreme, exista aici o manastire mare si bogata. La moartea sa, in 1456, domnul Tarii Romanesti a fost ingropat in aceasta manastire, devenita apoi necropola domneasca.
Aceasta prima constructie de la Manastirea Dealu a disparut, fiind inlocuita cu o alta in vremea domniei lui Radu cel Mare (1495 – 1508). Astfel, Radu cel Mare a inceput sa zideasca si sa innoiasca si din temelie a ridicat cu toate bunatatile si cu mare frumusete a infrumusetat acest hram. Lucrarile au inceput la 26 august 1499, dupa cum se arata intr-o inscriptie ramasa de la vechea clopotnita a manastirii; mai intai au fost reconstruite cladirile manastirii si apoi biserica. Lacasul a fost sfintit la 4 decembrie 1501.
Radu cel Mare a murit inainte de a termina mareata ctitorie de la Dealu. Cei care au continuat lucrarile au fost Vladut Voievod si, dupa aceea, Sfantul Neagoe Basarab (1512 – 1521), domnul atat de legat de istoria Targovistei prin ctitoriile sale.
In aceasta vreme biserica uimea pe contemporani prin splendoarea ei. La mijlocul secolului al XVII-lea, diaconul Paul de Alep va remarca unele asemanari cu biserica de la Manastirea Curtea de Arges; tot el arata ca zidurile bisericii erau “lucrate si ornate cu piatra fina, iar ferestrele incadrate cu marmura alba”.
In secolul al XVI-lea, dupa recladirea ei, Manastirea Dealu a fost o importanta necropola domneasca, indeplinind acest rol incepand din 1508, data inmormantarii aici a lui Radu cel Mare, ctitorul bisericii. Dupa aceasta data au fost inhumati aici: jupanita Caplea, sora lui Radu cel Mare (1511), Vladut Voievod, fratele lui Radu cel Mare (1512), Radu Voda Badica, fiul lui Radu cel Mare(1524), Vlad Inecatul (1532), Patrascu Voda cel Bun, nepotul primului ctitor (1567) si Mihai Movila (1608).
In anul 1603 tot aici a fost adus, prin grija clucerului Radu Buzescu, capul lui Mihai Viteazul, ucis miseleste pe Campia Turzii. Pe lespedea de mormant care acopera capul marelui erou, clucerul Buzescu a pus sa se sape aceasta frumoasa inscriptie: “Aice zace cinstitul si raposatul capul crestinului Mihail, marele voievod, ce au fost domn Tarii Romanesti si Ardealului si Moldovei ; cinstitul trup zace in Campia Tordei. Si cand l-au ucis nemtii anii au fost 7109 (1601), in luna lui aug. 8 zile. Aceasta piatra o-u pus jupan Radu Buzescu si jupanita ego Preda.”
Dupa domnia lui Mihai Viteazul, Manastirea Dealu a avut de suferit din pricina ostilor principelui Gabriel Bathory, care au intrat pe neasteptate in tara , in decembrie 1610. Dupa cum spune fostul mitropolit Matei al Mirelor, egumenul de atunci al manastirii, ostenii au furat “toate giuvaerele” bisericii, “sfarmand mormintele domnilor si stricand lespezile bisericii”, in speranta ca vor gasi aici comori. Tot acum a fost luat si plumbul ce acoperea biserica.
La anul 1614 Radu Voda Mihnea (1611-1616) a vizitat manastirea si a gasit locasul “stricat si lovit si saracit si jefuit si surupat cu totul de unguri”. Astfel voievodul a daruit manastirii Satul Nou, scutit de dari, din veniturile caruia (100 de galbeni anual) calugarii trebuiau “sa intareasca si sa drega sfanta manastire”.
Marele ctitor care a fost Sfantul Constantin Brancoveanu nu a neglijat nici el Manastirea Dealu, facand bisericii o noua zugraveala “peste tot”, precum si o tampla noua; pisania ne pastreaza si numele zugravilor: Constantin, Preda, Nicolae si Radu, adica aproximativ aceeasi echipa care a pictat Mitropolia din Targoviste, la anii 1707-1709. Dupa domnia Sfantului Constantin Brancoveanu, in epoca fanariotilor, ca si alte multe manastiri din tara, Manastirea Dealu, neingrijita de calugari, a inceput sa se ruineze.
Dupa o perioada grea pentru manastrire, in prima jumatate a secolului al XIX-lea, cand a avut de suferit de pe urma cutremurelor din 1802 si 1838, aceasta a fost restaurata de George Bibescu, intre anii 1844-1854. In anul 1879, in noile cladiri ale manastirii, s-a instalat “Scoala divizionara de ofiteri”, apoi, la 1890-1891 “Depozitul de arme al armatei”, la inceputul secolului al XIX-lea “Scoala copiilor de trupa”, iar la anul 1912 “Liceul militar Nicolae Filipescu”. Cu acest ultim prilej, chiliile au fost inlocuite cu cladiri noi, din vechile constructii ramanand numai biserica.
La inceputul secolului al XIX-lea, biserica Manastirii Dealu se infatisa lui Nicolae Iorga ca o minune a artei orientale. “Lespezi mari de piatra, prinse cu scoabe de fier, alcatuiesc pareti de o putere neobisnuita in grosime si-n injghebarea lor de stanca. Doua turnulete octogonale in fata, unul mai mare la mijloc. Cele mai delicate si mai felurite horbote de piatra inconjoara pisania impartita la dreapta si la stinga usii de intrare sau impodobesc baza, tivesc ferestrele turnurilor. Gustul cel mai ales s-ar opri fermecat inaintea acestei armonii, durate pentru o mie de ani.”
Cutremurul din anul 1940 a cauzat mari stricaciuni manastirii, daramand turlele bisericii, partea superioara a clopotnitei si avariind cladirile din anul 1912, care au fost refacute intre 1953-1956, perioada in care manastirea si-a recapatat stralucirea de odinioara.
Manastirea Dealu isi leaga numele de aparitia primei carti din Tara Romaneasca si organizarea celui de-al patrulea centru tipografic european de litera chirilica, prin patronajul voievodului Radu cel Mare si actiunea calugarului carturar Macarie. Cartile aparute la tiparnita de la Manastirea Dealu (1508, 1510, 1512, 1644, 1645, 1646 si 1647) constituie nu doar forme unice ale unui model editorial autohton, ci si expresia perfecta a unui concept cultural si ideologic specific, prin care Targovistea voievodala isi asuma rolul de important centru cultural sud-est european, loc de aparitie a cartilor necesare romanilor si crestinilor din Imperiul Otoman, punct de maxima concentrare a valorilor carturaresti nationale si europene, chemate sa lucreze pentru dezvoltarea culturii si a limbii literare. Mai ales in secolul al XVII-lea, prin Matei al Mirelor si Udriste Nasturel, Manastirea Dealu devine suport pentru activitatea miniaturistilor, traducatorilor si tipografilor, care scot editii dupa editii si deseneaza splendide portrete (Matei Basarab si Doamna Elina, desenate de Antim caligraful, intre anii 1634-1644).
In biserica de la Manastirea Dealu se afla mai multe lespezi de mormant. Pe cea mai apropiata se vede scris numele unui Movila, mort la anul 1608, iar pe alta numele lui Vlad cel Tanar, fratele lui Radu cel Mare. Putin mai incolo se iveste piatra mormantului celei ce a fost pricina blestemului lui Nifon: jupanita Caplea.
Inspre dreapta, chiar la intrarea in naos, un mormant din marmura alba adaposteste capul voievodului Mihai Viteazul, adus la Manastirea Dealu in anul 1601, de pe Campia Turzii, de catre paharnicul Turturea si asezat sub o lespede de piatra, de catre Radu Buzescu si sotia sa, respectandu-se astfel dorinta voievodului de a fi inmormantat la Manastirea Dealu.
Tot aici, la mai putin de-un pas de mormantul fiului, isi doarme somnul de veci tatal sau, Patrascu Voievod, iar de partea cealalta a intrarii in naos, intr-un mormant de marmura alba, se odihneste strabunicul sau si ctitorul lacasului, Radu cel Mare.
In timpul primului razboi mondial, capul voievodului Mihai, invelit in panza cu care era acoperita Sfanta Masa din altar, este dus in locuri tainice. In anul 1920, regele de-atunci al tuturor romanilor, Ferdinand, readuce la Manastirea Dealu capul lui Mihai Viteazul.
Sursa https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/mitropolia-munteniei-dobrogei/manastirea-dealu-68129.html
A doua oprire Mausoleul de la Mateiaș
Mausoleul Eroilor din comuna Valea Mare-Pravăț, județul Argeș, cunoscut și sub numele de Mausoleul de la Mateiaș, este un monument dedicat eroilor din Războiul de Întregire Națională dintre anii 1916-1918, fiind înscris în „Lista monumentelor istorice”.
Complexul memorial de la Mateiaș este format dintr-un mausoleu, un muzeu istorico-militar, un basorelief și o cupă din piatră de Albeşti, în care arde o flacără veşnică în amintirea soldaţilor care s-au jertfit.
Ridicat din inițiativa filialei locale a societății „Cultul eroilor”, cu participarea materială a localnicilor, Mausoleul de la Mateiaș a fost ridicat între 1928-1935, după planurile arhitecților Dumitru Ionescu Berechet și State Balosin.
La subsol construcției au fost așezate într-o criptă neagră osemintele a peste 400 de soldați și ofițeri aduse din cimitirele localităților învecinate sau direct de pe câmpul de luptă. Pe pereții laterali sunt așezate 31 de plăci de marmură pe care au fost dăltuite numele tuturor celor peste 2100 de eroi cunoscuți și căzuți în luptele pentru apărarea plaiurilor muscelene.
Cu prilejul lucrărilor de consolidare și restaurare, între anii 1979 și 1984, parterul monumentului a fost decorat cu un amplu și original mozaic de tip Murano, intitulat „Glorie eternă eroilor neamului românesc!”. Tot în această perioadă, pe baza unui proiect conceput de un grup de arhitecți argeșeni, s-a trecut la terasarea și modelarea terenului, au fost amenajate două săli de expoziție, basoreliefuri și o scară monumentală.
În prima sală sunt consemnate principalele momente ale participării armatei române la Primul Război Mondial și, în mod deosebit, prezentarea luptelor desfășurate pe culoarul Rucăr-Bran, evenimente la care o mare contribuție a avut-o populația locală.
În cea de-a doua sală a fost amenajată o sugestivă dioramă reprezentând luptele purtate de ostașii români pe înălțimile din apropiere, precum și un post de comandă.
Urmând în continuare scările, la baza monumentului privirile sunt atrase de basorelieful de mari dimensiuni realizat de sculptorul câmpulugean Radu Adrian, care a reușit cu mijloace specifice să redea încleștarea trupelor române cu inamicul în această parte a frontului.
Cele mai grele lupte din Primul Război Mondial s-au purtat pe muntele Mateiaș, unde a luptat „Grupul de armate Nămăiești”, rezistând pe poziții în fața inamicului mai bine de 45 de zile.
La intrarea în mausoleu, se află înscrise cu litere aurite, înacadrate cu frunze de stejar și laur, două texte ce glorifică sacrificiul eroilor, astfel:
-
în partea stângă: “Pentru onoarea patriei și a drapelului, pentru făurirea unității României, noi am apărat pământul sfânt al țării, lăsându-vă vouă, generațiile viitoare, o națiune liberă și independentă”;
-
în partea dreaptă:“Ne plecăm cu venerație în fața sacrificiului suprem al bravilor eroi ai neamului, apărători demni și viteji ai ființei noastre naționale, iar la chemarea patriei vom ști să ne jertfim și noi pentru păstrarea independenței și suveranității României”.
Pentru reprezentativitatea și aspectul arhitectonic deosebit, Mausoleul de la Mateiaș este un obiectiv turistic de interes național, care atrage anual numeroși vizitatori din țară și din străinătate.
https://www.cjarges.ro/mausoleul-de-la-mateias
A treia oprire Manastirea Corbii de Piatra
Prima atestare documentară este 23 iunie 1512, dar cu siguranţă nu este şi data înfiinţării mânăstirii, existând date care confirmă faptul că aşezarea de cult datează din timpuri mai vechi.
Deşi nu a fost niciodată restaurată, biserica păstrează mari părţi de pictură: Deisis, Bunavestire, Jertfa lui Avraam, Naşterea Domnului, Întâmpinarea Domnului, Învierea lui Lazăr, Botezul Domnului, Schimbarea la faţă, Înălţarea Domnului, Arhanghelul Gavriil, Sfinţii Militari, Iisus Emanuil. Picturile, însoţite de inscripţii greceşti, prin caracteristicile şi calitatea lor, permit datarea cu certitudine a ansamblului în prima parte a sec al XIV-lea, ceea ce înseamnă că Mânăstirea Corbii de Piatră este locaşul cu cea mai veche pictură din Ţară Românească.
Diaconul Pavel de Alep, vizitează în 1658 biserica rupestră de la Corbi şi spune despre aceasta că este ,,mică, dar frumoasă”.
Biserica din Corbi se înrudeşte tipologic cu grupul de biserici rupestre din Capadocia, însă are particularitatea a două sfinte altare pe un singur naos, motiv pentru care această biserica este unică la noi în ţară. La sud de pronaos este trapeza monastirii, dăltuită din piatră, despre care tradiţia afirmă că „îi slujea voievodului Neagoe Basarab drept divan, unde judecă diferite pricini”, atunci când lua parte la hramul bisericii, Adormirea Maicii Domnului.
În anul 2003, după mai bine de 200 de ani, s-a reînnodat firul vieţii monahale, în scopul restaurării picturii şi pentru construirea unui complex chinovial, pentru ca locaşul de cult să-şi reia, pe cât posibil, strălucirea de odinioară.
Biserica este deosebit de valoroasă, nu numai prin felul în care a fost implantată în stâncă, ci și prin pictura care o împodobește, despre care specialiștii afirmă că este în cea mai pură tradiție bizantină, datând din secolul al XIV-lea sau chiar mai devreme. Sfântul lăcaș era cunoscut în vechime și sub numele de mănăstirea de la Meriș sau mănăstirea Meriș. Inițial, biserica avea 2 altare pe un singur naos, caracteristică prin care biserica rupestră este unică la noi în țară.
Biserica rupestră Corbii de Piatră este situată în satul Jgheaburi, din Comuna Corbi, la o distanţă de aproximativ 33 km de Curtea de Argeş, pe drumul spre comuna Nucşoara.
Sursa : https://cetateadacilor.ro/noutati/1579/
Am încheiat cu minunata vizita la Casuta Albastra
Căsuța Albastră din satul Jgheaburi – Coltul de rai al Daciei
La doi pasi de Mănăstirea „Corbii de Piatră”, asezată în satul Jgheaburi, comuna Corbi, o biserică rupestră ce datează din secolul al XIV-lea, parte din triunghiul sacru al Argesului, se afla casa Mamei Uța, o casa plina de istorie ce vine din timpurile îndepartate. Situată sub o scobitură imensă de piatră, casa cu pereți din lut, de culoare albastră, ne poartă în alte timpuri, ne amintește de mirajul anilor care au trecut, și este semnul tradițiilor și obiceiurilor din Dacia strabună.
Casa Mamei Uța, Maria Vlădescu după răposatul ei soţ, şi Jghebeanu după numele de fată, este singura de pe pământ cu o cascadă naturală în grădină. Șiroiul de apă prăvălit pe jgheabul de piatră, de la o înălțime de opt metri, taie răsuflarea privitorilor.
Un decor ce vine din vremea dacilor, curtea casei, cu numeroase flori ce zambesc din iarba verde, se descoperă o lume a legendelor. Bolovanii din piatră cu forme stranii par mai degrabă ouă de dinozaur sau fragmente din statui ciclopice de uriașii pământului pomeniți înainte de Potop. Legenda prinde viață dat fiind faptul că odată ridicată privirea în peretele de gresie, un picior imens și pietrificat își face apariția, distingându-se, fără nicio îndoială, coapsa și genunchiul uriașului, captive în stânca de piatră.
In casa albastră Mama Uța și-a crescut fiica, paturile de altădată parcă iși păstreaza mirosul copilăriei, leagănul și preșurile țesute până la prispa plină de flori, se află tot acolo, un decor decupat dintr-o poveste.
Când Dumnezeu a chemat-o lângă El, la 87 de ani, pesemne că voia să știe mai multe despre orânduirea lumii, să „guste” din poveștile bătrânei și să afle secretul fericirii ca să-l împărtășească și altora. Mama Uța și-a lăsat jos, pe Pământ, comoara unei vieți simple, ţesută curat și frumos și a plecat să moară puțin. Așa cum fac toți oamenii.
„Casa a fost străbunicii, apoi a bunicii. E construită încă din 1868, dar la Primărie actele au fost făcute ceva mai târziu. Acolo a locuit bunica soției, acolo a copilărit și crescut soția mea”, ne-a relatat Nicolae Sescioreanu. L-am găsit în curte, înconjurat de vizitatori, în continuă miscare, povestește cu atât patos și har divin. Oamenii îi sorb cuvintele și îl ascultă vrăjiți. Este o scenă venită din filmul vieții, o poartă a timpului pe care numai acest om o poate deschide.
El împreună cu soția sa Mihaela Sescioreanu, nepoata Mamei Uța, muncesc de dimineaţa până seara şi sunt foarte ataşaţi de aceste locuri desprinse parcă din povești.
Despre uriașul zidit în piatră Nicolae Sescioreanu spune că : „Înainte de potopul lui Noe se spune că existau oameni uriași, oameni care măsurau 7 metri. Unul dintre ei pare că a fost prins la noi aici. Au venit specialiști chinezi, americani și-au luat probe din zona șoldului. Asta se întâmpla acum câțiva ani. Încă așteptăm rezultatul”, apoi ne-a arătat în iarbă câteva pietre.
Se mândrește cu fatul că în curtea sa au fost filmate secvențe din Răpirea Fecioarelor, 1967, cu Marga Barbu. Mama Uța a primit-o pe celebra actriță în camera din partea dreaptă, camera de oaspeti, unde sunt doua paturi traditionale, icoane, fotografii si elemente de port traditional.
În gospodăria cu Căsuță Albastră, undeva în fundul curții, sub o boltă de stâncă, să găsește o scăldătoare săpată în stâncă, se spune că aici este locul de botez al dacilor.
De un secol și jumătate locul este neschimbat.
Cum ajungi aici: Localitate Corbi este situată în zona central-nordică a județului Argeș, pe cursul mijlociu al Râului Doamnei, la 55 km de municipiul Pitești, 34 km de Câmpulung și 31 km de Curtea de Argeș.
Sursa https://cetateadacilor.ro/acasa/casuta-albastra-din-satul-jgheaburi-coltul-de-rai-al-daciei/
O zi minunata, plină de cunoaștere și învățăminte. Peste ani, o amintire de neuitat.