Hai că o zic … Istoria românilor este scrisă astfel încât să nu supere “Puterile vremii” de ieri și de azi. Nu este sigur ca româna provine din latina . Există surse f credibile care menționează rudenia dintre romani și daci , atât împăratul Traian, cât și un istoric faimos al acelor timpuri , Cassius Dio, subliniind acest fapt. Cel din urmă vorbește chiar de un război fratricid. Lucianus afirmă ca împăratul Traian a fost get, ca si medicul personal al acestuia, faimosul Criton, care a participat la lupte. Mai mult … Roma a cucerit doar o treime din Dacia . Cum au preluat cei necuceriți limba unora care nu i-au învins niciodată ? Este un nonsens , o mare prostie a istoriografiei românești. Nicăieri în lume nu s-a întâmplat așa ceva. “Școala Ardeleană” a avut nevoie în secolele al 18- lea ( XVIII) și al 19 -lea ( XIX-Lea) să sublinieze originea latină a românilor pentru a atrage monarhiile Vestice de partea cauzei românești ( în special Franța și marea masonerie) , dar în acest moment trebuie să reevaluăm originea latină a românilor. Dacii erau răspândiți pe un areal enorm și au influențat masiv viața triburilor europene de atunci. Cel puțin 12 împărați de origine dacică au condus Imperiul Roman ( fapt care nu se învață în școli) , iar unele triburi dacice au fost implicate în lupte permanente cu Roma și au contribuit decisiv la căderea Imperiului Roman de Apus . Între 304 și 312 Imperiul Roman s-a numit Imperiul Dac, după ce împăratul Galerius ( dac la origine) l-a proclamat ca atare . Ideea e ca e foarte posibil ca latina să fie un dialect tracic ( dacic) și nu invers. Erau peste 200 de triburi tracice, printre care și latinii. Există documente de la Vatican , date publicității relativ recent care subliniază ideile de mai sus. Sunt istoric. Îmi permit luxul de a spune adevărul. M-am săturat de această istorie scrisă în genunchi și falsă în multe privințe ! Nu ne ajută cu nimic această lecție a umilinței pe care ne-o tot însușim în mod aberant. Nu sunt vreun dacopat , dar mă irită clișeele jenante cu care operează istoricii români atunci când analizează “formarea” acestui popor . Țara asta ar trebui să se numească Dacia . Punct !